Dezavantajul nu constă în această posibilitate tehnică, ci în modul în care ea este folosită.
În mod normal se crează un raport între postare şi comentariu, un schimb de idei în esenţă. Numai că adeseori, din diferite motive comentatorul sau postatorul, prin atitudinea lor deturnează sensul acestui spaţiu, ceea ce dă naştere la situaţii neplăcute.
Fără să am pretenţia de a epuiza cazuistica, voi enumera câteva maladii provenite din înţelegerea sau utilizarea greşită a acestei facilităţi.
Prin definiţie postarea reprezintă o opinie a postatorului pe care o expune public, asumându-şi în acest fel şi eventualele reacţii faţă de ideile sale.
Lipsa unor reacţii scrise nu ar trebui să reprezinte o problemă. Sunt bloggeri care intră în panică pentru că postările lor nu sunt comentate. Şi aşa încearcă să aducă în atenţie subiecte ce, cred ei, vor stârni reacţii.
Cred că fiecare blogger ar trebui să scrie ceea ce simte sau să-şi urmeze inspiraţia, fără să fie influenţat de lipsa comentariilor.
Mulţimea comentariilor poate însemna multe lucruri, nu neapărat bune.
Iată câteva greşeli pe care le poate face un postator.
Trebuie să încep cu conţinutul postărilor sale.
Există mitul acesta al subiectelor interesante. Cred că cele mai interesante postări sunt cele autentice, nu cele trendy. Bântuie moda aceasta a "opiniilor ferme". Dacă e campanie electorală "înjuri" cât mai mulţi politicieni. Dacă e criză economică dai tare în oligharhie, în cercurile financiare, în FMI, în evrei, în Soros... Cu siguranţă că vei găsi imediat comentatori pentru postările tale şi aplaudaci care să te susţină.
Sau poţi să deschizi subiecte marginale din viaţa creştină, să le dai puţină tentă şi ai asigurată audienţa.
Doar că această abordare e ca un bumerang. Se va întoarce împotriva ta, mai devreme sau mai târziu.
O altă boală este cea a verdictelor. Ne amăgim că putem aborda orice subiect, că ne pricepem la orice, că putem pune diagnostice infailibile la orice situaţie.
Nici academic nu e corect, nici spiritual, nici moral.
Am înţeles că nu mă pot pronunţa asupra oricărui subiect, din multe motive.
Adesori auzi oameni sănătoşi vorbind atât de schematic despre suferinţă şi dând sfaturi chiar şi unui bolnav de cancer, când ei plesnesc de sănătate.
Smerenia începe cu Nu ştiu, nu cu Ştiu! (Gând rostit)
Dar în aceeaşi măsură e nevoie ca un postator să modereze comentariile, nu să îi pună la colţ pe comentatori.
Atâta vreme cât un comentator are un limbaj decent şi se menţine la nivelul argumentelor, comentariile lui sunt bine primite, nu neapărat împărtăşite. Chiar şi atacurilor personale postatorul nu trebuie să le răspundă cu aceeaşi monedă.
Dar hai să vedem şi bolile comentatorilor.
Există comentatori de meserie ce colindă blogurile şi sunt specialişti în orice. Ei nu vor comenta postarea, ci se vor etala.
Există comentatori snobi. Pentru ei e un trofeu să comenteze pe cele mai populare bloguri. Dă bine.
Există comentatori de complezenţă. Ei vor comenta nu pentru că au ceva de spus în legătură cu o anumită postare, ci vor întoarce un favor cuiva care a comentat pe blogul lor. E aşa-zisa frăţie a comentatorilor.
Dacă vrei să-i faci un serviciu, mai bine îl cadoriseşti cu un backlink, decât cu un comentariu fad.
Şi din păcate există comentatori care îl comentează pe postator şi nu postarea lui. E total incorectă această atitudine, pentru că transformă dezbaterea de idei în confruntare personală, cu forma sa acută, atac la persoană.
Eu citesc multe postări ale altor bloggeri, dar comentez rar. Atunci când o fac este dintr-o pornire autentică.
Un sfat: nu comenta niciodată sub imperiul emoţiilor!
Am să închei spunând că nu postez cu gândul la popularitate, exprimată prin numărul de vizite şi comentarii şi nu sufăr dacă nu sunt comentarii la postările mele. Cei interesaţi pot vizita Jurnalul lui Mitruţ şi se pot convinge că feed-ul este complet, ceea ce denotă că nu ţin neapărat ca vizitatorii mei să intre pe blog, ci să aibă acces la conţinutul său..
0 comentarii